Despre PONT

Grupul PONT este o asociere civilă și antreprenorială a unui grup de tineri, care doresc să contribuie semnificativ la dezvoltarea regională și instituțională a țării, utilizând expertiza și experiența vastă în monitorizarea, redactarea şi managementul  proiectelor, acumulată în parcursul celor 13 ani de activitate în domeniu. În vederea atingerii obiectivelor stabilite, asociația acordă o prioritate specială utilizării instrumentelor tehnologiei informaţiei şi exploatării oportunităţilor pe care le oferă aceasta.

Pe lângă realizarea paginii Granturi.ro, care constituie produsul intelectual principal al asociației, oferim servicii de consultanță și asistență unui număr semnificativ de întreprinderi, instituţii și organizaţii civile, în toate aspectele esențiale ce conduc la funcționarea eficientă a acestora, inclusiv accesarea fondurilor nerambursabile, elaborarea și implementarea proiectelor și a planurilor strategice de dezvoltare. 



Palyazatok.ro Database not reachable.


Candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2020 a fost discutată astăzi, în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca
www.ziuadecj.ro

Printre participanţi s-au numărat arhitecţii Eugen Pănescu, Şerban Ţigănaş, Ionel Vitoc, Călin Stegerean - directorul Muzeului de Artă, Tompa Gabor - directorul Teatrului Maghiar, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale precum arhitectul-şef al municipiului, Ligia Subţirică, viceprimarul Laszlo Attila şi primarul Sorin Apostu, care a părăsit întâlnirea pentru a fi prezent la un alt eveniment.

Între invitaţii străini care au luat cuvântul s-a aflat Nele Hertling, expert-consultant oficial pentru candidatura Berlinului la titlul menţionat, în 1998.

Organizatorii  evenimentului au fost  Fundaţia AltArt şi Grupul PONT, care împreună au demarat Iniţiativa Cluj 2020, al cărei scop este “de a contribui direct la proiectul Cluj Capitală Culturală 2020 prin mobilizarea expertizei sectorului cultural clujean şi regional”.

Pe parcursul întâlnirii de astăzi, participanţii au opinat asupra resurselor, obstacolelor şi riscurilor Clujului în procesul de asumare a candidaturii la titlul de Capitală Culturală Europeană. S-a discutat despre spaţiul public, managementul instituţiilor culturale, dar şi despre interacţiunea între autorităţile locale şi mediul cultural.

Articolul:

http://www.ziuadecj.ro/eveniment/administratie-cluj---capitala-culturala-europeana-2020-candidatura-dezbatuta-de-experti--2400.html

28. aprilie 2011.

DATE DE CONTACT

adresa:Cluj-Napoca
str. Regele Ferdinand nr. 33
O.P. 1 C.P. 473
400750 - Cluj-Napoca
fax:0364 819 904
email:info@pontweb.ro

ECHIPA

PARTENERI

KIK - Kárpát-medencei Innovációs Központ Intézet (Carpathian Basin Innovation Centre Institute)Transindex (Asociația Média Index)